Potrivirea culorilor – abordare personala

Hello my pretty ladies!

După cum vă povesteam și zilele trecute, am avut un fel de gol în minte și nu am avut deloc inspirație în a crea sau mă gândi la un articol nou, iar apoi mi-am amintit că au fost câteva fete care m-au rugat să scriu un articol despre cum potrivesc machiajul ochilor cu nuanța pe care o aleg pentru buze. Înainte de a începe acest articol, după cum spune și titlul, aceasta e “metoda” pe care eu o folosesc, deci nu e neapărat cea corectă sau ce ar trebui să faceți și voi, dar sper să vă ajute și sper să fie un articol bun.

Înainte de toate, o să vă povestesc câteva lucruri despre cromatica culorilor în machiaj, câteva chestii teoretice ca să zic aș, ca să înțelegeți puțin și baza teoriei. Cu siguranță vă amintiți din școală/liceu/facultate etc că avem câteva categorii în care se împart culorile

  • culori primare , culori complementare

Culorile primare sau de bază sunt cele pe care nu le putem obține din alte combinații de culori, adică roșu, galben și albastru

Culorile complementare le obținem prim combinarea culorilor primare, adică verde (galben+albastru), portocaliu (roșu+galben) și mov (roșu+albastru)

  • culori calde și culori reci

V-am pus mai jos un mini tabel cu câteva exemple de culori calde și reci, ca să vă faceți o mică idee despre ce vorbesc. De exemplu, după cum puteți vedea și în tabel, roșul poate fi atât culoare rece (dacă are la baza sa mai mult albastru) și caldă (dacă are mai mult portocaliu), același lucru se aplică și la verde, este cald dacă are la bază galben și rece dacă are la bază mai mult albastru.

Cercul-culorilor-primare-binare-si-tertialeimage007images

 e0c4fa837f2dd14692ecb8410f4c2b3d

După cum vedeți, există foarte foarte multe combinații de culori, iar de cele mai multe ori, ne dăm seama “din ochi” dacă ceva merge sau nu, desigur, ține și de preferințe personale, personalitate, stare, etc dar dacă sunteți genul de fete care respectă regulile de cele mai multe ori, sigur vă sunt de folos aceste informații (sper eu).

Ca să vă detaliez și mai mult, o să vă atașez câteva informații de pe http://www.fashionreview.ro/lectie-machiaj-ochi-si-buze/ care pe mine m-au ajutat la un moment dat.

MACHIAJUL OCHILOR

După efectul pe care îl au odată ce au fost aplicate, machiajele ochilor se împart în 3 categorii:

a) machiaje luminoase – alb, roz, bleu etc.

b) machiaje închise sau de contur – cu negru, marouri, griuri închise etc.

c) machiaje colorate sau strălucitoare – cu oranj, fuchsia sau glitter

Make up artiștii spun că cel mai bine pe arcadă se potrivesc fardurile luminoase, în pliul pleoapei – fardurile închise sau strălucitoare, pe pleoape – machiaj colorat, închis sau strălucitor.

Dacă ai ochii mari și rotunzi, îi poți pune în valoare cu tonuri închise sau medii pe pleoapă și în pliul pleoapei. Linia genelor va fi evidențiată doar pe pleoapa mobilă.

Ochii migdalați au nevoie de un machiaj în culoare deschisă pe pleoape și pentru a le evidenția forma, se trasează un contur complet pe linia genelor.

Ochii puțin oblici, cu un aer exotic, sunt favorizați de eyeliner doar pe pleoapa mobilă. Pe pleoapă aplică un fard în tonuri medii (bejuri) sau unul colorat, vivace. Accentuează pliul pleoapei cu o dungă de machiaj închis.

Cum faci ochii mici să pară mai mari? Dacă aplici pe pleoapă și arcadă un fard deschis, luminos și un bej în pliul pleoapei, vei crea efectul de ochi mai mari. Eyeliner-ul se aplică doar pe linia genelor de pe pleoapa mobilă.

Bun, deci avem câteva cunoștințe de bază, în linii mari ca să vedeți că există totuși niște reguli în make-up, pe care din păcate nu le poți aprofunda decât la un curs, adică prin practică, pentru că altfel e foarte greu să îți dai seama doar din teorie la ce se referă anumite lucruri.

O să vă mai las aici câteva lucruri teoretice despre cercul cromatic și câteva informații foarte foarte utile de pe http://blog.sisicosmetice.ro/make-up/teoria-culorilor-in-machiaj/aId-37, care la fel sunt mega mega de folos.

teoria culorilor in machiaj 2

Cercul primar conține culorile de bază care nu pot fi obținute din alte culori: rosu, galben și albastru. Cercul secundar conține culorile care se obține din combinarea a două culori primare și rezulta: portocaliu, verde și violet. Cercul terțiar conține culorile care se obțin din combinarea unei culori primare cu una secundară. Culorile neutre sau acromatice sunt: albul, griul și negrul. În machiaj se mai consideră de asemenea culori neutre nuanțele bej, maro, bordeaux, pruna. 

Reguli generale in machiaj in functie de culoare, lumina si texturi:

  • Culorile deschise măresc, apropie, evidențiază zona pe care este aplicată.
  • Culorile închise micșorează, îndepărtează, estompează zona pe care este aplicată.
  • Texturile mate estompează, calmează și maschează.
  • Texturile sidefate și lucioase evidențiază.
  • Culorile lucioase oferă volum, luminozitate, apropie.
  • Culorile mate adâncesc.
  • Culorile calde apropie.
  • Culorile reci îndepărtează, adâncesc.
  • Accentul la un machiaj se face ori pe partea de sus (ochi+pometi) ori pe partea de jos (pometi+buze).
  • Orice linie in machiaj atrage atentia.
  • Orice zona estompată distrage atentia.

Recomandari pentru folosirea culorilor:

  • Cu cat este tenul mai deschis cu atât vom folosi culori mai deschise.
  • Adăugarea pigmentului gri neutralizează alte culori și le face șterse.
  • Noaptea (la neon, in club) violetul și albastrul nu se observa. Se recomandă utilizarea culorilor calde precum auriul sau portocaliul.
  • Pentru a estompa corect culorile secundare si terțiare utilizați culorile din care provin (verde=galben+albastru).
  • Pentru tenul cuperozic folosiți produse de machiaj pe baza verzuie.
  • Pentru piele galbena, palida sau cu pigment maroniu folosiți produse de machiaj pe baza lila sau fond de ten roze.
  • Pentru cearcănele albăstrui corector bej, orange sau piersica.
  • Pentru cearcănele verzi folosiți corector roz sau piersica.
  • La ochi albaștri se recomanda buze oranj, fard auriu.
  • La ochi roșii nu este recomandat sa folosiți fard verde.
  • La ochii verzi sunt indicate rujurile vișiniu sau Bordeaux.
  • Pentru dinții galben este interzis rujul lila sau mov.

Informațiile de mai sus se găsesc mai pe peste tot pe internet, eu doar le-am adunat aici ca să vă povestesc mai multe lucruri utile, nu numai ce cred eu. În general, fac după cum simt pe moment, dar de cele mai multe ori dacă vreau să pun în scenă machiajul ochilor și dacă este deja destul de intens, de cele mai multe ori pe buze folosesc ceva nude sau ceva care să nu iasă foarte tare în evidență, dar din nou, depinde ce mesaj vreau să transmit. Acum, caz concret, dacă am ales un machiaj în nuanțe de maro, negru, bej, voi alege mereu un ruj cu subton maroniu, adică un nude maroniu, nu unul cu subton roz, pentru că cromatic va arăta din aceiași poveste, din nou, așa procedez eu, nu e o regulă generală. Cel mai dificil e într-adevăr atunci când mă machiez cu verde sau albastru, de exemplu, pentru că depinde dacă sunt nuanțe reci sau calde, la mine asta contează în alegerea rujului pe care îl fac, dar combin albastru cu mov și subtonuri de mov, sau roșu cu subton albastru. La machiajele simple, doar cu eyeliner sau ceva foarte neutru, nu mai țin cont de nimic anume, ci doar de ce ruj aș vrea să pun în evidență, merge cam orice. Pentru că sunt palidă, nu folosesc ruj albăstrui sau foarte foarte deschis, spre galben, pentru că mă face să arăt ca moartea în picioare și nu acesta este cevreau să transmit prin machiajul meu. Deși rujurile nude sunt foarte versatile și teoretic se potrivesc mai la orice, s-ar putea să nu arate bine la orice combinație de culori la machiajul ochilor pe care l-ați realizat. De cele mai multe ori caut ceva care să fie în ton cu machiajul ochilor, recunosc, nu prea îmi place să risc sau să combin nuanțe mai dificile, din nou, atunci când nu stăpânești foarte bine teoria, adică eu, nu ies din zona de confort de foarte multe ori. Orice ar fi, machiajul este o artă, iar voi ar trebui să vă puneți mereu amprenta personală pe tot ceea ce faceți în general în viață, puteți avea ochi machiați discret și buze discrete, ochi machiași strident și buze stridente sau orice combinație vă face să vă simțiți în pielea voastră. Așa cum mi-a spus foarte multă lume, exercițiul este mama învățăturii, deci ideal e să vă jucați cu combinațiile și să vă descoperiți stilul și gusturile. Recunosc, sunt o persoană foarte plictisitoare la capitolul acesta și uneori mă simt aiurea că nu pot să ies mai mult din zona care mă definește și să încerc să fiu creativă, dar de cele mai multe ori nu mă simt bine și comfy purtând ceva care nu mă definește măcar puțin. Da, mă machiez la fel și da, am același stil, din păcate chiar nu pot mai mult pentru moment, dar sper să îmi fac curaj și să experimentez mai mult.

3ph2c5i11a5

Dacă vreți o teorie mai aprofundată și mai complexă a combinării culorilor, o să vă las mai jos niște articole utile pentru oricine:

*http://www.fashionreview.ro/lectie-machiaj-teorii-culori/

*http://www.beautyrevealed.ro/teoria-culorilor-in-machiaj/

*https://atelierezoetno.wordpress.com/2012/11/08/cum-ne-ajuta-teoria-culorilor-in-procesul-de-creatie/

*http://lunguirina.com/journal/relatiile-coloristice/

*http://makeupalexandra.blogspot.ro/2012/09/teoria-culorilor-haideti-sa-vorbim-un.html

Cam atât am avut să vă povestesc astăzi, sper să vă fie de folos informațiile și sper să mai am vreme să mă gândesc și l alte articole utile, versus a vă arăta machiaje pe care le fac, pentru că știu că nu sunt chiar pe gustul tuturor. Dacă aveți și voi idei, sugestii sau comentarii, le aștept cu mare drag!

Stay beautiful inside and out!

Kisses,

lipstick-kisses_23-2147504316

Anca.

Advertisements

2 thoughts on “Potrivirea culorilor – abordare personala

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s